skip to main |
skip to sidebar
DINCOLO DE TIMP
Catunul Raicani-Alba l-am descoperit in primavara asta, dupa ce-am vazut Cheile Galdei. Am nimerit acolo dupa ce ne-am "purifcat" in Baile Romane, si-am strabatut padurea Cetii, cea fara de sfarsit.
Urcand trepte uriase parca am fi trecut printr-o poarta stelara si am fi ajuns DINCOLO DE TIMP ...
... imposibil de inteles fara marturia incremenita a omului.
"Acolo sus, vezi, sus, se vad niste case" ii spuneam prietenului meu, Marius. "Oare cum ajungem acolo sus?". Pana sa ne dam seama pe cine putem intreba a aparut fara nici un sunet, un batranel sprijinit intr-o bata slefuita. Am salutat si am intrat in vorba: "Ni, acolo-i casa mea" a spus. "Acolo sus, tocmai acolo?", am intrebat. "Ie, acolo-i". Era scurt la vorba, hotarat si foarte linistit. Era de acolo, de dincolo de timp. 
Asa l-am cunoscut pe nea' Ion Tecsa. Din Raicani, Tecsesti. Asa am cunoscut acel loc de timp incremenit. Treizeci de minute ne-au trebuit ca sa ajungem la casa lui si a sotiei lui, Vetuta.
Facea cas. Era la scurs. Intr-o fereastra.
Erau acolo, parca, din totdeauna. Toti. Nea' Ion, Vetuta, casa, poarta, gardul. Cred ca sunt nemuritori. 
Apoi l-am cunoscut pe nea' Cornel. Are 77 de ani si nu a coborat niciodata in oras. Niciodata. Are 2 copii in Aiud care vin cateodata. Strangea fanul pentru vacutele lui, si s-a oferit sa ne gazduiasca si sa ne indrume spre Piatra Cetii, in Poiana Narciselor. Ne-a aratat un varf de munte "Acolo-i, duce-va-ti ca-i fain tare. Amu' poiana-i inflorita si-s multe narcise." 
Ne-am dus. Si de atunci revenim mereu acolo. Am legat cu lanturi grele, chiar si doua scaune, asa ca sa ne asiguram locurile si am tocmit o batranica muta ca sa le pazeasca si sa nu spuna secretul nimanui. 
I-am lasat arvuna in fata casei, o masina. O Dacie. Ca sa nu ne uite si sa ne arate mereu drumul spre cei de DINCOLO DE TIMP.
Catunul Raicani-Alba l-am descoperit in primavara asta, dupa ce-am vazut Cheile Galdei. Am nimerit acolo dupa ce ne-am "purifcat" in Baile Romane, si-am strabatut padurea Cetii, cea fara de sfarsit. 
Urcand trepte uriase parca am fi trecut printr-o poarta stelara si am fi ajuns DINCOLO DE TIMP ...
... imposibil de inteles fara marturia incremenita a omului.
"Acolo sus, vezi, sus, se vad niste case" ii spuneam prietenului meu, Marius. "Oare cum ajungem acolo sus?". Pana sa ne dam seama pe cine putem intreba a aparut fara nici un sunet, un batranel sprijinit intr-o bata slefuita. Am salutat si am intrat in vorba: "Ni, acolo-i casa mea" a spus. "Acolo sus, tocmai acolo?", am intrebat. "Ie, acolo-i". Era scurt la vorba, hotarat si foarte linistit. Era de acolo, de dincolo de timp. 
Asa l-am cunoscut pe nea' Ion Tecsa. Din Raicani, Tecsesti. Asa am cunoscut acel loc de timp incremenit. Treizeci de minute ne-au trebuit ca sa ajungem la casa lui si a sotiei lui, Vetuta.
Facea cas. Era la scurs. Intr-o fereastra.
Erau acolo, parca, din totdeauna. Toti. Nea' Ion, Vetuta, casa, poarta, gardul. Cred ca sunt nemuritori. 
Apoi l-am cunoscut pe nea' Cornel. Are 77 de ani si nu a coborat niciodata in oras. Niciodata. Are 2 copii in Aiud care vin cateodata. Strangea fanul pentru vacutele lui, si s-a oferit sa ne gazduiasca si sa ne indrume spre Piatra Cetii, in Poiana Narciselor. Ne-a aratat un varf de munte "Acolo-i, duce-va-ti ca-i fain tare. Amu' poiana-i inflorita si-s multe narcise." 
Ne-am dus. Si de atunci revenim mereu acolo. Am legat cu lanturi grele, chiar si doua scaune, asa ca sa ne asiguram locurile si am tocmit o batranica muta ca sa le pazeasca si sa nu spuna secretul nimanui. 
I-am lasat arvuna in fata casei, o masina. O Dacie. Ca sa nu ne uite si sa ne arate mereu drumul spre cei de DINCOLO DE TIMP.
superb.
RăspundețiȘtergeredescrierile fac pozele si mai frumoase decat sunt.
bravo.(:
Din nou multumesc!
RăspundețiȘtergereAm remarcat cateva poze care ..."vorbesc".
RăspundețiȘtergereEu sunt impresionat, acum inteleg de ce nu ai putut fi foarte explicit cu partea "tehnica".
Foarte Fain,
Stef
Ma bucur ca am descoperit blogul tau. Imi plac descrierile simple si sugestive.. sper sa mai avem ocazia sa facem ture impreuna:)
RăspundețiȘtergereSpor in cele bune si de folos Iuli!
Multumesc, oameni buni, ai muntelui! Timpul e in contra noastra si trece repede, repede. Acum a fost aprilie, mai, iar peste o clipa a devenit iulie.Deci raspunsul meu a venit repede, sau tarziu. Depinde de noi cum apreciem lucrul asta. Multumirile , stiu ca nu sunt niciodata, prea tarzii. Multumesc.
RăspundețiȘtergere